Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

142 Confidență în roșu Pentru Miana și Robert Șerban Ce albă era apa când omul acela își cioplise scheletul pe coviltirul unei iluzii Moarte vouă adăpători ale feței, și siropului moarte! Căci o să ardă dumnezeieștile dale unde, sincer să fiu, nu mă prea omoram să învăț gustul invincibilei uniuni Din păcate localnicii cumpărau numai voci serioase că îmi venea să îmi ridic gulerul ca un înger când spiritul sfânt mi-a scrâșnit cam dungos: –– Băi, tată, băi – lasă prostiile și ia să vedem noi acum cine a păpat oboseala ca să facă din ea mii și mii de golgote într-un singur ciorchine de buze Și când te gândești câte șenile ai fi putut să bei cu acel ramolit de profesor care se uită ca salcia în timp ce tu un robert – de pildă cobori din hățișul apocalipsei și te umilești plutonierului că ai trecut pe roșu ca să reciți mărăcinilor despre perversiunile cosmice ale tinerei generații de păianjeni