Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

154 Uina Anca năștea câteodată un stâlp și acesta mergea înainte cu mâinile pline de stâlpi și astfel mergând obiectul acela a fost omorât cu mâinile pline de trupuri Uina Anca zicea că dâra lăsată în urmă de anumite părți ale ochiului este întotdeauna asemeni unei mâncări singuratice ori asemenea diamantului cu care nimeni nu ar dori să trăiască sub același acoperiș Dar tu trebuie că ești sala auzului și eu nu am purces să te văz și poate de aceea uina Anca își leagă bărbia cu lanțuri ce nu reprezintă poporul însă țara aceasta așteaptă să vină o pânză cu glas și cu voce