Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

158 Într-o iarnă fricoasă când singura față de om era o substanță ce și astăzi se închină gheșeftului uina Anca a stat pe puțin un deceniu cu urechea lipită de codobatura satului iar lemnul îndârjit se ducea și venea cu aceleași luminoase invidii și noi am răpăit din obraji ca și când New Yorkul în pas alergător s-ar fi dus către Tâlva gușată însă câtă vreme chiar și pereții au anumite părți bune uina Anca mai pune câte-un mort pe pervazul casetelor sexy și tăinuindu-și o parte din casă se mai uită în stânga și-n dreapta ca o cârpă trufașă