Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

229 Cred că erau scutece şi cred că erau minuscule alimente aproape nişte duhuri Iar eu plecasem ca din aroma unui bilet pe care scrie: –– Mă voi întoarce îndată ce maidanul se umple de greieri ca de oameni scufundaţi în ferăstrău Şi cred că voi eraţi nişte persoane cu chip de avion şi de aceea mi-aţi luat ortacul de la gură şi aţi zburat ca să faceți dintr-însul un praf cât arlechinul de pe câini: „E împotriva rozătoarelor – zice rânjind stewardesa – dar se poate folosi şi ca leac în vindecarea piroanelor de pe cruce Însă asta numai în caz că veţi mai trece la o adică printre oscioarele noastre ca printre foile obosite ale unei cărţi care umblă prin oraşul acesta şi strigă: –– Cine face ca mine – ca mine să păţească…”