Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

237 O să zici şi tu prietene că deşertul se află acolo unde corpul femeii începe să înveţe meseria de uragan Iar Tatăl ceresc în loc să îşi pună mari speranţe în cubul de gheaţă ce nu va salva sufletele de la pieire El coboară din buzele câte unei aproape muritoare de foame ca din cabina anumitor avioane anormal de frumoase ce simulează că ne-ar iubi… Şi atunci de ce sunt eu, Doamne, întotdeauna atât de fraier ca să mă trec ultimul pe lista celor care cheamă gladiola în ajutor Şi, mă rog, de ce dumneavoastră fetelor vă place să faceţi amor cu atâta tristeţe încât hainele de pe mine se crapă înainte de termen şi ca frunzele pomului putrezesc