Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

270 Mi se pare mie, ori că inelarul e un fel de chestie poştală ce nici habar nu are unde se găseşte Englitera în care lordul caii şi-i omoară Ori poate corpul tău e un fuşteu de scară ce nici nu vrea să ştie cum că piciorul stâng umblă cu cel drept prin judecăţi Şi uită-te că vine la fix sperietoarea: – de ce juraţi, copiii mei, pe strâmb când lacrima vă cere socoteală cam câte cuie bateţi în pereţi Şi uită-te că vine şi rujul de pe piatra funerară ca să-ţi împlânte gura în lancea de pământ ori s-o ia cu dânsul ca pe-o Londră verde de la ţară Căci mi se pare mie sau verigheta aia încruntată îşi poartă crucea nunţii schiopătând