Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

283 iartă-mă, prietene, dar nu aveam somn și cu inima grea am ținut să-mi găsesc fericirea prin gluma aceasta cumplită, sau cum tu vei dori s-o numești iartă-mă, prietene, însă tare mă tem că și alții au câte o zi aidoma leului din nemeea tare mă tem că și tu ai trecut prin acele momente când parcă tot foaia de hârtie e mai apropiată decât familia și poate mai apropiată chiar și decât mâna cu care m-am umplut de păcate prin fiecare vers ce l-am scris și totuși, prietene, dacă stăm noi bine să ne gândim nu s-a prea auzit ca până la oara asta să fi murit cineva din cauza acestor poeme În loc de prefață