Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

291 era omul cu stea în frunte cât și bunul samaritean al unor fraieri ce n-aveau altă vină decât aceea că emanau o gravă derogare de la real „ce-ai zice dacă pe loc mi-ar veni ideea să locuiesc în scheletul unui mic atlantic al câinilor?” în definitiv la ce atâta suspiciune când, hotărât lucru, strada va fi numită abia săptămâna ce vine – săgetător totuși într-o bună zi s-a trezit la ușă cu o mare masă de oameni vădit hotărâți să întreacă măsura era, în sfârșit, o scânteie ce îi mocnise în creier de cum își încheiase socotelile cu șosetele de flotir și din vorbă în vorbă n-a fost decât o chestie de secunde până ce omul să se convingă că în primul rând hainele de pe dânsul apucaseră pe o cale greșită dacă nu erau gata să ajungă chiar și la fanatism! adevărul este – că nu atât tutunul, cât mai ales poezia a adus uneori în orașul acesta grave prejudecăți sănătății Atlantic