Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

351 nu te speria – musafirul vine dar mai trebuie să și plece nu e cazul ca tu, cititorule-gazdă, să îmi arunci un zâmbet curtenitor – eu nu aștept imposibilul de la nimeni, cu toții trăim într-o societate compusă aproape în întregime din organe erotice – din măsline și nasturi în fapt suntem mere și pere care practic nu mai au niciun gust înafară de gustul unei priveliști care începe cu „foaie verde lobodă – ia la mama, maică, niscai moarte slobodă...” prin urmare e și normal ca în asemenea vremuri mâna poetului să îți pară drept o organizație subversivă sau un forum pribeag care, chipurile, ar îndemna femeia să nu-și găsească fața decât în atmosfera de dincolo de chip pe undeva s-ar putea să ai chiar dreptate – nu pentru toți poezia a însemnat o viață lipsită de griji și nevoi de aceea și tu, în calitate de cititor-fariseu, ar trebui să te împaci de azi înainte cu gândul că pentru mâna unui poet – cel mai cumplit loc creat de dumnezeu pe pământ – e însăși suprafața unei foi de hârtie Epilog