Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

375 La început toți au întins demonul ca pe un covor al veșnicei fericiri Dar când să răsară soarele ei s-au trezit că în locul unde trebuia construită fabrica de veșnică fericire, a apărut Poezia „Na, că s-a dus dracului veșnica noastră fericire!” Și fiecare a rupt din trupul său câte 3 cm de moarte, ca s-o trimită sus și poate mult mai sus Oricum, în locul acela nu prea se-ntâmplaseră asemenea fenomene care duc la orbire „Noi nu avem, primarule, ce mânca, iar tu vrei să instalezi în trupurile noastre un beculeț care să sesizeze dacă unul cu altul mai suntem sau nu mai suntem prieteni Tu vrei să ridici în trupul nostru o sperietoare de alungat dușmănia și despărțirea” Peste noapte au ieșit în casa scărilor la fumat și au trăit din scris și din citit „Na, că s-a dus dracului veșnica noastră fericire!” revenea cu îndârjire ecoul Domnul acela