Antologie | La noi, in Eden

438 Când am văzut prima singurătate m-am temut că n-am să mai pot iubi pe altcineva Între timp m-am urcat în nenumărate trenuri iar trenurile acelea n-au mai oprit nici acum Probabil în mine nu locuieşte decât singurătatea aceea în rochie lungă care seara îşi dă cu pământ şi pocneşte din bici ca să facem amor ca şi cum am plânge în hohot Din bici