Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

480 Trebuie că, îndeobște, poeții obișnuiesc să-i scrie eternității unele lucruri apăsătoare, sub formă de cărți pe care, într-o altă viață, ulterioară, să le regăsească din întâmplare, între o mie de lucruri dintre care eu aleg MUȘEȚEL și SULFINĂ. E aici/ acolo o disperare trufașă dar și o Tristețe Imensă a literei care nu odihnește nicicând sub inoxidabila frunte a plumbului. Iată de ce, speriat și buimăcit de o asemenea retrezire, că poeziile sale vor rămâne să-i strige de la balcon și peste o mie de ani, Nicolae Popa, superbul poet de acum, le sufocă acestora sensurile imediat după naștere, pripit, le dă veșnicia parizerului și le îmbie într-un cu totul alt regn unde ele străluminează insuportabil asemenea mingilor de celuloid aprinse pe o masă verde de ping-pong. ( Marcel Tolcea , coperta a IV-a a volumului Auzind, s-a făcut întuneric , Editura Marineasa, 1995)