Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

481 ...Ceea ce surprinde în primul rând la poetul timișorean este o perpetuă inventivitate în a îmbina imagini, de a construi metafore stranii, de a se juca îndrăcit cu vorbele, învecinându-le imprevizibil, încât n-apuci să descifrezi un sens, că altele îți invadează creierul. La sfârșitul poemului, epuizat, mai apuci să te minunezi încă o dată de spectaculoasele potriviri de cuvinte, apoi te bălăcești cu plăcere în dulcile ambiguități oferite de succesiunea de imagini. Ți se relevă brusc o „suspectă” coerență interioară a versurilor, ba chiar posibilitatea de a pipăi contururile ambiguului... Cine e uica Pătru? Personajul principal al mai multor poeme — din Auzind, s-a făcut întuneric — și, în general, un bulgăre de concretețe, aruncat în torentul cu imprevizibil. Probabil și un alter ego al poetului, al acestui Nicolae Popa care ne pândește continuu la capăt de vers, pentru a ne agresa, suprarealist, cu surprinzătoare asociații imagistice. ( Saviana Stănescu , Adevărul literar și artistic, 26 noiembrie 1995; coperta a IV-a a volumului Nu vă supărați dacă cerul este albastru , Editura Marineasa, Timișoara, 1996)