Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

162 Era foarte slobod la gură ochiul ce îl avea de mutat de pe un umăr pe altul și fiindcă mâinile îi luceau aproape întotdeauna ca noi-nouțe eu știam că în preajma ei nu se pune problema acelei cămăși care încă mai păstrează forma inițială a sinoadelor ecumenice Și atunci corpul său a luat puterile asfințitului iar când punctele cardinale au început să răsune în farfurie mica noastră cerneală nu se bucura decât de prezența unui singur dinte de ferăstrău Adevărul este că fiecare trebuia să ducă în brațe o limbă strălucind de oglinzi însă nici cu milioane de răngi ea nu putea să își urnească ceața de pe marginea cusăturilor îmbufnate De aceea nimeni n-ar mai trebui să se supere dacă lanurile sunt verzi Dar cine să o creadă pe uina Anca spre a nu o confunda cu Betleemul