Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

202 Mult stimate domnule călător (vreau să zic călător prin raiul și iadul din tine) Așadar onorabile (sau cum soarele meu te va striga muieretul) acum spune şi tu ce importanță mai are că este vinerea de la buric în jos sau că este cățeaua ce alăptează bornele kilometrice ca pe propriii ei pui Oare nu e destul că jandarmul se zbate să-şi ascundă durerea cu privire la trupul în care tu singur ești viu și prelung ca un cuc În orice caz amândurora ne vine greu să recunoaștem că sufletul e totuși o meserie Dar Dumnezeu e deasupra iar pe urmă eu te asigur, dragă domnule călător că pe întreg traseul acestui râs al plânsului Marcel o să fie tot timpul cu gura-n deșert ca la tabla-nmulţirii Căci rareori are omul ocazia să stea la palavre cu propria lui inimă aşa cum de pildă pe o terasă din insulele Azore ar sta faţă-n faţă la o cupă de înger cu FIARA Către urechile celui care umblă