Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

205 Iată că boala noastră de diamant zâmbeşte cu ironie probabil este noaptea care mâine va fi zeificată în memoria trupurilor din tinereţe Iar eu am ajuns la aşa o slavă că cei din faţă plâng pe când cei din urmă aleargă să mă ajungă de vii De altminteri un lucru e clar – nimeni nu învie pe gratis din morţi De aceea dă-mi te rog voie să mă conving că nu mai sunt capabil să-ţi car goliciunea printre mulţimea de curioşi înainte de a coborî în bernă toate steagurile oraşului meu situat într-o lamă de ras (Ieri sau alaltăieri m-am visat făcând mare tărăboi la revista Vatra , după care triumvirii Cistelecan, Moraru şi Pantea mi-au ras barba, au ars-o, iar scrumul l-au expediat de urgenţă Floarei Ţuţuianu)