Antologie | La noi, in Eden

249 Haide, doamnă dragă, să fim vii şi să ţinem capetele-n jos Căci uite, ca persoană, sunt la fel ca rujul uitat pe câte-o piatră funerară Iar tu, aşa Vestală, cu bluza dată-n chiot pân’ la os de pe Golgota fugi, lumina mea de plumb, în pielea goală ca o cruce pururi neglijată de giulgiul unui prea cărunt Christos Prolog