Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

250 Nişte uşi de viţă veche – întrucumva ca şi moartea – cum s-ar spune – uşi de dulce, nu degeaba cam sărite din ţâţâni care însă n-au nici şolduri darmite un bambus de făcut iluzii pentru degetele sumbre, adunate-n haită ce rareori ţi le-am găsit la mâini Aşa că nişte uşi ce nu mai au pe nimenea la ţară încât să dea în vuiet ca de corb au fost interpelate că s-ar fi dat în luntre cu rujul de pe piatra funerară Şi-atunci precum în ceruri şi-un browning pentru doamna mareșală ce potcovindu-şi calul în foaia mea de tort mai pune – vorba aia – de înc-o catastrofă prenatală cu greierii rămaşi de la un lord