Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

403 Pe la 5 femeia dintr-însa prefera să se uite spre cer în loc să ridice genunchiul cu cel puțin trei milimetri deasupra ei însăși Apoi, fix la o oră după trecerea vremii începea să surâdă fără să-și asigure viitorul „Eu sunt o nimeni – zicea – sunt o nimeni pe care zâmbetul o va preface în scrum” Morții se aflau la doi pași mai încolo de restul însă ea se ridica de pe scaun și mai zâmbea o dată – mulțumindu-se cu puțin „O să v-arăt eu vouă cu ce se mănâncă virginitatea Imaginați-vă cum ar fi ca timp de 20 de ani tu fără întrerupere să zâmbești” Zâmbet