Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

431 A fost Una pe care a chemat-o atât de prelung încât şi acum se aude din fiecare colţ al sângelui meu Poate vă amintiţi toamna avea întotdeauna gura încărunțită de licurici Odată i-am dus şi eu degetele până aproape de capătul lumii Iar când soarele a căzut n-am mai putut suporta: „Ai să vezi, domnişoară, cât de greu se câştigă o pâine când în fiecare zi te numeşti Născătoare de Dumnezeu” Încărunţită