Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

57 Și tu, cea care te înfățișai cu obrajii întotdeauna plini de o indiscutabilă disciplină, încât până și cele câteva râmătoare adunate în jurul focului începeau să clevetească în șoaptă Însă nimeni nu poate să spună exact dacă în ziua aceea în trup omenesc s-au făcut temenele ori s-au săpat pavilioane de ametist Atâta doar că, fără altă bogăție decât un bob de tutun adormit pe genunchi, firele părului meu încep tot mai mult să semene cu femeile părăsite