Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

85 O zi cu moartea Parcă nu înviase nici femeia din morți, când cu gura aceasta mi-am cusut pe veston cele patru rânduri de guri ale focului, când cu aceste buze am astupat cele patru rânduri de buze ale cernelii și atunci cățărându-mă din scrisoare-n scrisoare și scriind cu cuțitul pe glezne: – te aștept, principesă, la ceasurile 3 după soarta vechilor albine și din nou mirosind a-ntuneric și cum zic, cu greabănul Sionului în priponul de lacrimi ce tocmai părăsesc cartierul „Cetate” și alte mirodenii cu gloanțe în trup înspre cerul unor sumbre mângâieri și totuși te aștept, principesă, în scalda ce încă mai trage de timp, crezând că ar putea să prelungească această de pe urmă samavolnică față a subsemnatului