Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

466 fapt. Gestul artistic îl face pe om un partener a lui Dumnezeu. –– Numai gestul primează? Nu și finalitatea, care ar trebui să aducă gestul în zona frumosului? –– Eu nu am avut niciodată obrăznicia de a ști ce este arta. Sau ce este omul. Sau, mai grav, ce este Dumnezeu. Sesizez, uneori, că lucrul acesta nu este Dumnezeu, nu este om, nu este poezie. –– Prin peregrinările dumneavoastră ați cunoscut mulți oameni interesanți. Unul dintre ei a fost Marin Preda, cu care v-ați întâlnit la Gătaia. –– Gătaia era o oază, un cantonament gratuit pentru oamenii mai mult sau mai puțin de spirit. –– La Gătaia exista și există un spital pentru tratarea bolilor nervoase. –– Era un spital pentru cei care realmente erau săriți de pe fix. Dar eu nu am văzut, până la ora asta, un artist adevărat care să fie în toate mințile – să mă ierte colegii de Golgotă că spun asta. Dacă nu ai demența benefică necesară, trebuie să pui pixul, arcușul sau pensula jos. Eu am fost internat acolo cu diagnosticul „impas existențial”. Dar impasul existențial era valabil pentru o țară întreagă, ba chiar pentru o jumătate de Europă! La Gătaia veneau artiști plastici, Constantin Popovici a trecut pe acolo. Noica a fost acolo, mulți scriitori importanți care trăiesc și al căror nume nu vreau să-l spun. Printre toți aceștia, și Marin Preda. Acolo se putea spune orice, se putea citi orice, pentru că nimeni nu te cenzura. Toată lumea îl înjura pe Ceaușescu. Noi, cei dinăuntrul spitalului, socoteam că acel gard, care era de jur-împrejur, nu e făcut pentru ca noi să nu ieșim, ci pentru ca nebunii de afară să nu dea buzna peste noi. Acolo au venit cei de la Phoenix , când au dat de bucluc, venea profesorul Eduard Pamfil și ținea niște prelegeri extraordinare despre artă, el însuși un artist de calitate. Tot la Gătaia a poposit și Grupul Sigma . La spital era o bibliotecă în care ne întâlneam. Îmi amintesc că Șerban Foarță a prezentat în incinta ei o carte a lui Pamfil. Mai veneau, însă, și mai marii zilei, de la gestionari până la generali, care o îmbârligau pe considerente politice sau economice. Câțiva medici erau oameni de cultură, de exemplu filosoful Corneliu Mircea. Gătaia era un fel de Agora. Birtul era aproape, acolo nu fumam decât Kent, acolo am băut pentru prima dată whisky. Am stat la Gătaia cinci ani, între 1970 și 1975. Într-o zi a venit la mine prietenul Corneliu Mircea, care mă trata de impas existențial, și mi-a spus: știți, a venit domnul Marin Preda la noi. Seara am mers la întâlnirea cu Preda, iar starea noastră de admirație față de el s-a transformat într-o stare de revoltă la adresa regimului. Preda a stat vreo câteva zile, răstimp în care mi-am luat curaj și l-am rugat să-mi scrie câteva cuvinte pe o coală. El m-a întrebat direct: dar tu cine ești, monșer? I-am spus, monșer, ăsta sunt eu și vreau să vă arăt niște lucrări de sculptură pe care le-am implantat în grădina spitalului în amintirea celor care au avut curajul să treacă prin acest Paradis.