Antologie | La noi, in Eden | Nicolae de Popa

472 Eugen Bunaru : Dragă Nicolae, ți-ai lansat, de curând, noua ta carte de poezii: Această lacrimă care tropăie prin oraș , Editura Marineasa, 2005. Cei care au vorbit atunci despre poetul care ești – mă număr și eu printre aceia – au remarcat cu toții ca pe o esență a poeziilor tale „fuga” de tot ceea ce ține de simțirea și recuzita poetică convențională, dinamitarea lor printr-un imaginar poetic inedit, țâșnind din fibra versurilor. E aceasta o artă poetică profesată de tine cu program sau poezia ta e, până la urmă, expresia spontană a trăirilor tale? A visărilor și fantasmelor tale? Nicolae de Popa : Întrebările tale sunt curate la suflet, la fel ca și tine, distinct și distins frățior de Golgotă în ale scrisului. Aceasta mă face să-ți răspund cât mai firesc cu putință și extrem de „așa cum îmi vine pe limbă” în această vremelnică vreme. Așadar sunt convins că Poezia ce eu o invoc uneori e mai degrabă o sălbăticiune, o fiară care odată năpustită asupra mea, ea, Poezia, mă scrie pe mine sfâșiindu-mi făptura și duhul. Iar „imaginarul poetic inedit” de care vorbești e imposibil de a fi programat sau gândit rațional. Apoi, fuga de „convențional” nu ține de „program”. Scriu exact cum simt și trăiesc doar în veacul acelei clipite. Expresia scrisului ridicat la rangul de stea urcătoare este autentică doar atunci când stârnește netihnele din adâncul aproapelui sau departelui meu. Ca făpturi unice și irepetabile, acești omuleți provizorii ce suntem cu toții ar trebui ca zilnic să turnăm peste noi un strat răcoros de alți omuleți provizorii. Numai ancorați în această osândă vom da la iveală, prin scris, natura singulară și totuși atât de diversă din fiecare ins al acestei planete. Creația este unica noastră salvare de la „bunăstările” profanului și vulgarului, un vulgar fluturat de cei sau mai ales de aceia care ar trebui să vegheze la „orgia” cerească pe care ne-o propune Poezia, ca amantă desăvârșită a duhului sfânt ce se află în noi, în sulfină și în numărul 3 ce coboară acum pe rotile din ceruri. –– În ultima vreme te-ai retras din lumea literară, din lumea artistică. Este (pentru tine) izolarea o șansă existențială în primul rând sau, mai ales, o „strategie”, o retragere „tactică” a poetului și pictorului în favoarea creației înseși? „Din versuri suntem făcuți, în versuri ne ducem la groapă...”